
Scriam acum câteva zile despre intenția Google de a standardiza sistemul de operare Android și cum această idee mă cam pune pe gânduri. Până la urmă maleabilitatea OS-ului și diversitatea familiei Android au fost elementele esențiale care m-au atras către acest sistem de operare. Personal, am înțeles motivația Google. Și pe mine m-ar deranja să fiu luat la șuturi pentru acțiuni care nu țin neapărat de mine. Problema se învârte, așa cum am spus de mai multe ori, în jurul update-urilor care întârzie exagerat de mult sau nu mai vin deloc pentru telefoanele nostre. Ca să exemplific pe scurt, luăm Samsung Galaxy Note, telefon catalogat la CES 2012 unul dintre candidații la titlul de telefonul anului, și care la 7 luni de la lansarea Android Ice Cream Sandwich abia dacă începe să primească, timid, update-ul. Asta în condițiile în care în 5-6 luni se așteaptă lansarea versiunii 5.0 a Android.
Dacă în ceea ce privește concurența, iOS sau Windows Phone, singurul impediment în calea obținerii, la timp, a tuturor update-urilor este nivelul hardware al telefonului, în cazul Android lucrurile sunt mai complicate, depinzând de mai mulți factori: de producătorul telefonului, de model, de rețeaua în care telefonul funcționează, dacă Google a trimis sau nu o felicitare de Crăciun în anul precedent președintelui firmei de telefonie sau producătoare de telefoane, etc.
Lăsând gluma la o parte, versiunile custom de Android sunt cauza principală, fie că e vorba de elementele introduse de producători (ex: HTC Sense, Motorola MotoBlur, Samsung TouchWiz ) sau de ”îmbunătățirile”, uneori dubioase, aduse de firmele de telefonie (software-uri preinstalate inutile, prost făcute sau modificări făcute aplicațiilor standard). Ca să înțeleagă toată lumea cât mai bine, traseul unui update este aproximativ următorul: Google pune la dispozitie noua versiune de Android producătorilor de telefoane, aceștia adaugă elementele proprii care, trebuie modificate pentru fiecare model de telefon în parte (ex:ICS-ul pentru Galaxy SII nu funcționează pe Galaxy Note), sau, uneori, pentru fiecare versiune a aceluiași model (ex: primul val de update-uri la ICS pentru Galaxy Note nu este diponibil decât pentru modelele al cărui cod de produs începe cu literele DBT), după aceea, dacă telefonul este codat într-o anumită rețea, compania de telefonie își arogă dreptul de a modifica și ea, puțin, software-ul în cauză, pentru fiecare model de telefon în parte.
Și problema nu se termină aici. La nivel de producător de telefoane, tot acest ciclu înseamnă resurse importante pompate atât în crearea versiunii proprii de Android cât și în eventuale modificări, patch-uri ulterioare. De aceea, de multe ori, firma respectivă va prefera să aloce resursele respective în dezvoltarea și producerea de noi telefoane pe care să ni le bage pe gât.
Am încercat să obțin câteva date statistice cu privire la cât de gravă este situația și din nefericire nu am reușit să găsesc decât elemente vechi și, în cea mai mare parte, realizate pe piața americană, care are particularitățile ei. Dar ca să înțelegeți cât de cât situația, doar o treime din telefoanele Android au primit update la Ice Cream Sandwich, ceea ce înseamnă că restul încă rulează un software din 2010. Multe dintre cele care încă rulează Gingerbread nici nu vor mai primi vreodată update-ul la ICS.
Singura statistică mai recentă pe care am reușit să o găsesc, vine de la firma OpenSignalMaps pe baza descărcărilor aplicației sale cu același nume din Google Play, și care a identificat un număr de 3,997 de modele de dispozitive Android, cu precizarea că orice custom rom statistica îl consideră un dispozitiv în sine. Dar totuși, numărul este foarte mare, având în vedere că aceste dispozitive au caracteristice tehnice, cum ar fi rezoluția ecranului, foarte diversificate.
Deci, situația nu este una foarte fericită, iar Google s-a săturat să fie ținta degetelor acuzatoare mai ales că a încercat o soluție de compromis în Mai 2011 când a propus Google Android Update Alliance, în jurul căreia se dorea strângerea producătorilor de telefoane Android și a marilor firme de telefonie pentru un efort comun în direcția creării unui plan concret de lansare a update-urilor și al accelerării procesului. O mână întinsă celor care oricum mănâncă binișor de pe urma Android, dar se pare refuzată, pentru că pe acest front nu a mai mișcat nimic.
Atunci Google va trebui să scoată artileria grea și să impună restricții, să rigidizeze Android și să îl standardizeze. Întrebarea este cât de mult?
Cred totuși că acest proces nu va avea loc peste noapte iar soluții de compromis se mai pot găsi, unul dintre ele ar putea fi chiar această colaborare a Google cu până la 5 producători de telefoane mobile pentru o întreagă serie de dispozitive Nexus, despre care am vorbit într-un articol anterior. Așa cum am spus și atunci, această colaborare ar duce la o implicare activă a Google și a specialiștilor săi în variantele de software ale fiecărei firme de telefonie, ceea ce, cred eu, ar îmbunătății considerabil lucrurile.
Rămâne însă problema celor care dezvoltă aplicații pentru Android. Cred că este foarte dificil să faci o aplicație 100% compatibilă pe orice variantă de Android. Pentru asta nu îmi vine în cap nici o soluție momentan.
În final am două întrebări pentru voi:
1 – Credeți că fragmentarea Android este o problemă sau se exagerează lucrurile?
2 – Ați prefera un Android mai standardizat dacă asta ar îmbunătății modul de primire al update-urilor și compatibilitatea aplicațiilor?